Iubirea... iubirea este cuprinzatoare si de aceea ni se recomanda si chiar ni se cere din partea lui Dumnezeu. Iubirea, in acelasi timp este fericire, si e bine sa cuprinde in iubirea noastra si pe cei care ne sunt dusmani. Niciodata nu-i mai fericit omul decat atunci cand iubeste si cand se stie iubit. Si daca putem sa inmultim iubirea, in intelesul de a cuprinde pe cat mai multi si chiar pe toti in iubirea noastra, indiferent de raporturile pe care le au oamenii fata de noi, si daca ne stim cuprinsi in iubirea celor ce ne iubesc si in iubirea lui Dumnezeu avem o asezare pe care sigur o binecuvanteaza Hristos.

Sa nu uitam insa ca iubirea nu-l tine pe cel iubit departe, nu-l tine in afara, ci-l aduce in cuprinsul propriei fiinte. Iubirea aceasta intr-adevar este o iubire fericitoare de suflet, o iubire care ridica pe om, o iubire care ii ridica pe toti aceea pe care ii cuprinde.

Iubirea gaseste modalitatea de a implini ceea ce lipseste. Gaseste modalitatea de a se revarsa acolo unde este nevoie.

Stim cu totii ca un om mare cand vrea sa vorbeasca cu un copil sau se coboara la el facandu-se mic, langa el, sau il ridica in brate. Asa face iubirea! Ridica mareste, inalta, se coboara acolo unde trebuie sa se coboare. Iubirea este o putere, iubirea este o realitate. Trebuie sa fie o realitate.

Traim intr-o societate in care legaturile cele mai multe dintre oameni sunt legaturi oficiale, in care e prea putina preocupare de a se inmulti iubirea; in care majoritatea oamenilor asteapta iubirea altora dar nu se simt datori ei insisi cu iubire. Ori Domnul Hristos a spus cuvantul: "toate cate voiti sa va faca voua oamenilor, faceti-le si voi lor la fel". Asta inseamna ca binele trebuie sa porneasca de la noi. Nu trebuie sa asteptam binele, ci trebuie sa facem binele. Daca nu facem binele nu suntem in actiune pentru bine, daca nu inmultim iubirea, daca nu ne revarsam cu iubire nu suntem implinitori ai poruncii care ne cere sa iubim. Cei mai multi dintre oameni au legaturi intre ei, legaturi oficiale, legaturi de familie, legaturi de rudenie - care nu implica totdeauna si iubirea. Iubirea este mai presus de toate acestea. Este si o iubire fireasca fara indoiala.. Iubirea care o au copii fata de parinti si parintii fata de copii. Este si o iubire impotriva firii, iubirea pe care o au cei patimasi fata de cei asemenea cu ei; iubirea care o au cei care isi implinesc patimele fata de cei care ii ajuta sa-si simplineasca patimile. Aceasta este o iubire impotriva firii.

Dar este si o iubire mai presus de fire: iubirea dupa porunca, iubirea pe care ne-o porunceste Dumnezeu si care ne aseamana cu Dumnezeu. Aceasta iubire nu mai tine seama de legaturile firesti sau de legaturile patimase cate pot fi intre oameni, ci este o iubire mai cuprinzatoare si-i cuprinde pe toti pentru ca asa vrea Dumnezeu.

Daca avem o porunca a iubirii, avem si o datorie de a iubi. La datoria aceasta ne gandim prea putin, ne gandim de prea putine ori; si sunt prea putini cei care sunt angajati in lucrarea iubitoare in aceasta lume. De cele mai multe ori legaturile de iubire sunt legaturi spontane, legaturi care se intampla de la sine. Fara Dumnezeu, fara sa se tina seama de Dumnezeu. De aceea de multe ori aceste legaturi se si dizolva, se nimicesc. Sunt oameni care pana la ovreme se iubesc si dupa aceea se urasc. Sunt oameni care nu se iubesc indeajuns.

Dumnezeu ne spune ca suntem datori cu iubire. Chiar daca nu ajungem la masura aceasta de a iubi pe cei ce ne urasc. Chiar daca nu ajungem la masura aceasta de a fi statornici in iubire pentru porunca lui Dumnezeu sa avem mereu gandul ca suntem datori cu asa ceva. Nu-i destul sa ne lasam condusi de ceea ce ni se pare noua ca trebuie sa facem sau ca putem sa facem fara efort. Crestinismul este cruce. Crucea care duce spre nepatimire. Dragostea este nasuta din nepatimire si fara nepatimire nu se poate ajunge la dragostea cea mai presus de fire, la dragostea cea dupa porunca.

A iubi inseamna a-ti fi drag. Iubirea si dragostea sunt doi termeni pentru aceeasi realitate. Iubirea nu este creata de credinta, ci credinta o sustine, o inmulteste si o disciplineaza. Iubirea fata de Dumnzeu se manifeste cel mai bine si cel mai corect in iubirea fata de aproapele, iar iubirea fata de aproapele se arata cel mai dezinteresat si cel mai superior in iubirea prietenilor, iubirea pe care o au prietenii intre ei. In prietenie, pentru ca prietenia este reciprocitate de iubire.

Iubirea este cuprinzatoare si este implinatoare. Implineste ceea ce lipseste persoanei iubite. Aceasta se intampla mai ales in prietenie, unde cel care iubeste ofera, nu asteapta sa primeasca. Si primeste, pentru ca prietenia este cu reciprocitate. Dar in prietenie nu se ofera ca sa primesti, ci se ofera ca sa te simti bine oferind. Asa trebuie sa fie si in viata de familie, fiecare sa cautae fericirea celuilalt. Si aceasta se poate realiza in masura in care sufletul este plin de iubire.

Iubirea nu calculeaza cand da. Calculeaza cand primeste in sensul ca se simte si mai datoare cu iubire atunci cand primeste ceva. Iubirea prieteneasca este o iubire spontana - e adevarat - dar daca este sub indrumarea lui Dumnezeu si cuprinde in ea si porunca lui Dumnzeu, nici o prietenie adevarata nu se poate dizolva, ci ramane in vesnicie. Iubirea fara de Dumnezeu este vecina cu iubirea fata de aproapele, iar iubirea fata de Dumnezeu si fata de aproapele este dadatoare de cinstire. Cinstirea este cuprinsa in iubire.

Nu poti sa iubesti pe cineva fara sa-l si cinstesti, fara sa-l si respecti. Daca il iubiesti fara sa-l respecti iubirea inca nu este dupa porunca si nu este deplina. Daca masura iubirii fata de aproapele este iubirea fata de tine insuti, cinstirea fata de aproapele trebuie sa fie mai presus de cinstirea fata de tine insuti. "Cinstiti pe oameni mai presus de felul cum va cinstiti voi pe voi insiva". Cuvintele acestea sunt alaturate in gandirea Sf. Apostol Pavel, pentru ca iubirea si cinstirea stau impreuna. Cel mai bine este atunci cand iubirea aduce cinstire (respect).